Punctul T


Era frumos şi viaţa surîdea,
Eram departe şi surîdeam cu ea.

Palate-ntregi de crengi şi de lumină
Ne despărţeau, imensităţi de tină
Se-ntindeau şi-un cer albastru, ca acoperiş,
Păzea, înalt, discuţii pe furiş.

Ca nimeni altul, tu înţelegeai,
Priveai, ştiai, luai, dădeai
Şi vechea rană se-nchidea încet,
C-o şoaptă aromată de şerbet.

Cînd soarele foşnea prin frunzele uscate
Şi apa-n picături de rouă adăpa albine,
Tu-mi răsplăteai cuvintele furate
Cu ore lungi în care îmi vorbeai de tine.

Şi-o-ntreagă-nvolburare generală,
Pe-un cîmp de maci şi de-albăstrele,
Ne cuprindea-n vîrtej şi-n ameţeală
Pînă cădeam cu faţa-n sus, spre stele.

Noaptea sclipea şi ochii tăi sclipeau verzui,
Iar eu mă oglindeam în ei, albastră,
Nu mai simţeam că-n talpă am un cui
Căci tu ştiai să faci din el durerea
Şi vindecarea "noastră".

Iar undeva, pe cer, unind cinci stele,
Eu desenam cu mintea o săgeată
Să îţi arate, pentru mine, ele
O unică întretăiere fără pată.

Şi-n ochi mi-am scris ceva ce am promis să-ţi povestesc...
Citeşte-acum, cînd încă te privesc
Şi-mi poţi simţi răcoarea şi încă se mai poate,
Că "undeva, în punctul T iubesc"
Şi nu-ţi schimba în veci nici una din coordonate.